Nu suport acele fiinte ce scriu in limb engleza in diferite ipostaze si mai ales atunci cand nu este necesar. Am vaga impresie ca acei oameni fac acest lucru doar pentru a demonstra celorlalti, ce calitati lingvistice deosebite poseda si cat de nasol e sa scrii si sa vorbesti pe limba ta , aia nesuferita si saracacioasa sub semnul careia ne-am neascut. Folosesc termeni, expresii intortochiate, atarna de partea fesiera a profesorilor prin scoli si facultati , doar ,doar or atrage atentia. Sunt fantome, umbre deformate ale acelora ce au cu adevarat ceva de zis. Evident , precum o prostituata imbracata sumar in mijlocul iernii si acesti astmatici intelectuali starnesc un conglomerat de sentimente celor ca mine ce nu stiu sa fie altfel decat asa cum sunt. Sunt vanatori de laude, de aplauze fortate. Sunt masinarii de atras atentia . Reusesc sa se infiltreze in medii sociale de elita tocmai pentru ca vand minciuni ambalate in hartii stralucitoare menite sa fure mintea si celui mai lucid om de pe planeta. Aceste muste ce poposesc de pe un cadavru profesoral pe altul , cu simplul scop de a iesi in evidenta, reusesc de cele mai multe ori , prin minuni ale stiintei inca neexplicate sa ajunga, fie si pentru un timp cat mai scurt in frunte, de unde sa linga polenul dulce si frumos mirositor al victoriei efemere..
Nimic din ceea ce facem noi, tinerii care inca mai scriem in limba romana pe caiete, pe fatadele blocurilor sau pe blogg-uri nu este suficient penru a ne castiga statutul binemeritat. Noi nu incercam sa vindem minciuni. Suntem asa cum suntem pentru ca asa vrem sa fim. Ne nastem vertical si uram cu sila si indarjire pe cei ce mor altfel decat asa cum se nasc. Noi suntem acei tineri ce nu folosim expresii americanizate doar pentru ca asa e cool si trendy. Noi ne ducem inca la coafor si nu la hair-stylist , noi ne facem hainele inca la croitoreasa si nu la un designer, ne machiem, nu mergem la make -up artist. Suntem aceia ce nu suportam uniforma de nici un fel. Nu ne imbracam la costum si nu purtam tocuri doar pentru ca ni se impun de o societate defecta si uniformizata.
Stam in randurile din spate , tocmai pentru a observa gloata bolanda din fata noastra. Observam cu amuzament cum geniile tranchilizate si letargice repeta cu voce tare tot ce aud si vad de la cei ce-i au drept exemple. Acestia sunt ostasii tarii. Bolnavi, cu mintile sterse si manipulate, pornesc la lupta pentru idealuri puerile si demne de mila. Iau totul precum li- se ofera, nefiltrand nici o informatie. Ei considera ca lupta merita tinuta atata timp cat exista un scop stabilit de altii mai puternici decat ei, sperand ca acela este drumul corect.
In ochii lor, noi , acesta categorie cu potential imminent, dar carora nu ne pasa pentru ca ar fi un efort mult prea degeaba intreprins, suntem niste prosti, deoarece am ales sa stam in umbra, artisti mediocrii ce nu vor reusi niciodata nici macar sa-I egaleze. Pentru ca ei sunt samanta , ei sunt mintea , ei sunt discipolii oamenilor batrani , in costume invechite si roase de molii de la care au deprins bunele moravuri. Si uite asa ciclul este in continua miscare. Viermii ajung sa isi faca loc in cele mai bune, rosii si gustoase mere, devorandu-le pana la inchieieturi lasand seva lipicoasa sa se scurga celor ce fac parte din ce-a de-a treia categorie: poporul subcultural, majoritar, devenind astfel viitori lideri inchistati si indoctrinati care vor lupta asa cum au invatat inca dupa bancile scolii sa isi agoniseasca averi imperiale. .

Nu vreau absolut nimic, am o stare acerba de plitiseala in care singurul lucru care ma mai tine treaza este zgomotul butoanelor tastaturii. Insusi faptul ca scriu fara a ma uita pe monitor ma deranjaza. Apas ca dementa niste butoane ce fac un zgomot nesuferit si din cand in cand ma mai uit , la fel ca un proaspat initiat in tainele scrisului pe coala alba fara dungi de caiet dictando sub ea, sa vad daca scriu drept, ordonat si fara greseli.
Desi traim in haite numite mai elevat familii avem deosebita placere de a observa inca de mici ca increderea nu e cel mai potrivit sentiment pe care ar trebi sa-l nutrim fata de persoanele din jurul nostru. Pe langa faptul ca suntem condamnati la o viata scurta si plina de nereusite pentru majoritatea dintre noi, Dumnezeu ne mai rapeste din cand in cand pe cineva drag, ca vezi Doamne(ce ironie stupida), „asa a vrut Dumnezeu”. Daca, totusi suntem feriti oarecum si traim un pic mai in puf , putem observa ca pana si fiintele ce credeai ca te-au adus pe lume din iubire, se insala, se jignesc iar singurul motiv pentru care mai sunt amandoi in nefericirea lor , esti tu. Si, astfel se duce dracului si acolo toata increderea. Deci daca nu deprindem acest sentiment , care nici macar nu stiu in ce se incadreaza , din familie sau religie, atunci de unde putem sa-l invatam? Sau mai bine zis de unde invatam sa stim in cine putem sa avem incredere si in cine nu? Pai e simplu ca „buna ziua”…nu putem avea incredere in nimeni pentru ca si acest fapt ca multe alte fapte umane tin de subiectivism. Eu nu sunt de fel psiholog si nici macar nu incerc, dar nu cred ca nu exista om care sa nu fi dezamagit intr-un punct si la un moment anume pe cineva mai mult sau mai putin legat de el. Daca psiholog nu sunt atunci de ce ma trezesc eu vorbind asa suparata? Poate pentru ca fac parte din miliardele de oameni dezamagiti de restul. N-am sa intru in detalii siropoase despre cine , cum , unde, de ce si pe ce motiv. Doar ca povestea este clasica, iar povestirea ei nu ar surprinde cu absolut nimic si nici macar acum in toate aceste cuvinte nu am adus nimic nou.
Nu putem avea incredere nici macar in natura. Ne trezim in toiul noptii cu suvoaie de apa in casa , sau zguduiti de vreun seism major. In urma acestor calamitati pierdem fiinte dragi si blestemam forta naturii si chiar pe Dumnezeu, despre care am vorbit inca de la inceput ca nu este tocmai cel ce ne confera un statut de calm si liniste.
Intr-un singur lucru am putea avea totusi incredere. Este singurul moment ce va veni pentru fiecare mai mult sau mai putin violent: moartea. Ea nu dezamageste niciodata. Poate aparea cand te astepti mai putin sau te poti ruga de ea sa vina cand simti ca ai ajuns la final. Insa de fiecare data , pentru fiecare in parte, mai devreme sau mai tarziu , va ajunge. Este singurul fapt in care ar trebui sa avem incredere. Ca vrem sau ca nu vrem stim sigur ca nu ne va dezamagi pentru nimic in lume.

Cuvinte cheie

Taci si infige-ti unghiile in carnea pictata in nuante de rosu putred !
Taci si-asculta cum paraie pielea cand e strapunsa de cruzime !
Taci si simte cum tasneste din tine lichidul minciunii stupide !

Urla si spune ca n-ai nici o vina , ca totul ti-a fost pus la cale !
Urla si cere putina lumina , o farama de intelegere perfida !
Urla si da celui mai groaznic cosmar o viata goala, eterna !

Si-apoi zambeste , oricum e o alegere dintre cele mai proaste !
Poti chiar sa si razi, fiinta grotesca tu chiar crezi ca decizi pentru tine ?
Taci, urla , zambeste si razi tu stii sa le creezi cel mai bine !