Am observat un fapt miraculos raportat la persoana mea umila. Am incetat , nu din propria-mi initiativa, ci din a altora ce au considerat ca e mai bine asa de ambele parti, sa nu mai am un loc de munca. Desi ma zbat oarecum , insa nu dus la extrem, deoarece inca mai am mici resurse de care sa ma pot agata , dar nu la nesfarsit, sa ma angajez in diverse locuri. Fara nici un rezultat, insa. Interviuri dezgustatoare cu oameni mult mai frustrati decat mine, care aparent o duc bine si au un venit, acel „va sunam noi”, care nu mai vine si multe si multe altele, prin toate am trecut de nenumarate ori in perioda deloc indepartata. Am incercat sa tintesc sus insa se pare ca nu am o experienta vasta in nici un domeniu, asa ca va trebui sa ma multumesc cu o meserie ce nu implica prea mult efort intelectual. Insa problemele apar si aici. Am vrut sa ma fac vanzatoare, in lipsa unei alte oportunitati imediate, si nu pentru ca acesta ar fi fost dorinta mea ceamai mare dar parea solutia cea mai la indemana vrei sa inveti sa faci ceva repede si doresti un venit imediat. Nu cred , totusi ca exista vreo copila care sa nu fi vandut ceva pe frunze ce tineau loc de bani si care , in joaca ei cu prietenele sa nu se fi visat vanzatoare la atingerea maturitatii. Dar au aparut problemele si aici. Se pare ca specializarea mea obtinuta in urma finalizarii studiilor, si anume cea de jurnalist este mult prea pretentioasa pentru un astfel de job. Asa ca am depus o groaza de cv-iuri la toate magazinele de haine si textile unde am vazut pe geam un anunt firav si scris de mana „angajam personal”. Degeaba! Nimeni si nimic nu ma poate angaja. Nu stiu ce nu am , ce imi lipseste intr-atat incat sa nu ma pot angaja in nici un loc. Cica ar fii criza. Pai , si ce , in Romania a fost vreodata altceva? Ca nu-mi aduc aminte sa fi zis cineva ca o ducem bine. Deci daca suntem obijnuiti cu greul, de ce ne plangem atata? Pai da , nu mai sunt bani! De ce, au fost vreodata?
Faptul ca nu mai lucrez de ceva vreme, insa mi-a sporit puterea, vointa, capacitatea de a-mi asterne gandurile intr-un mod constructiv. Am descoperit ca imi place , pot si vreau sa scriu. Nu intr-un ziar anume pentru ca din cate am explicat mai sus nu am experienta nici a pupincurismului noului venit , si nici a unui gazetar de calibru care, la fel a incercat sa scoata la lumina ce stia deja toata lumea. Scriu ca tampita intr-un document word, ca mai apoi sa postez pe blog, pentru ca, da mi-am facut si d’asta! Scriu precum un copil autist , numai pentru mine si pentru cei cinci prieteni din lista de mess ce sunt oarecum curiosi sa citeasca. Oameni care pana la un moment dat s-au indoit de capacitatile mele intelectuale doar pentru ca am alte repere in viata, oameni care acum reusesc sa ma citeasca in realitate.Am in sfarsit inspiratie si suficienta ura si repulsie adunate in mine incat sa pot crea ceva frumos. Pentru ca ura de cele mai multe ori poate naste capodopere. Evident asta nu si in cazul meu, ca doar n-oi fi eu atat de desteapta incat peste vreo o suta de ani sa apar prin cine stie ce manual alaturi de Eminescu, Shakespeare sau cine stie ce personalitate marcanta, dar macar incerc sa ies din mizeria plafonarii si stagnarii mentale pentru a deschide macar doi – patru ochi care pot privii ulterior realitatea la modul crunt si sadic la care ne priveste ea pe noi.